VIDEO – LORA , AUREL MOLDOVEANU SI LORENNA LA SERBARILE COMUNEI CIUREA

La Serbărilor Comunei Ciurea – ediția a XXII-a – a avut loc un moment pe care mulți îl vor ține minte mult timp.
Pe scena Parcului Memorial „Ciurea 1917” din Lunca Cetățuii, comunitatea și-a cinstit oamenii: pe cei care abia încep drumul, pe cei care și-au dedicat viața unui ideal, pe cei care au dus numele comunei în competiție și pe cei care ne arată, de 50 de ani încoace, ce înseamnă să fii alături de cineva.
Primii pe scenă au fost cei mai tineri dintre premiați – elevii clasei a VIII-a din instituțiile de învățământ ale comunei, distinși prin Premiile „Alexandru Cătuneanu” pentru rezultatele deosebite obținute la sfârșitul anului școlar.
Un moment de o solemnitate aparte: Comandorul Alexandru Cătuneanu a primit, post mortem, titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Ciurea – o recunoaștere a contribuției sale și a legăturii sale profunde cu această comunitate.
Poate cel mai emoționant moment al zilei. Familiile din Comuna Ciurea, care sărbătoresc în acest an Nunta de Aur, au primit pe scenă diplome, flori, șampanii personalizate și o mică dovadă de recunoștință din partea comunității.
Cincizeci de ani împreună sunt mai mult decât o cifră – sunt o lecție de viață oferită, în tăcere, celor din jur.
Serbările comunei Ciurea au fost speciale pentru toți, așa că în acest an au fost pe scena Lora,Aurel Moldoveanu, Lorenna, Ansamblul Folcloric “Ciureana” sii alți artiști îndrăgiți .

https://youtube.com/watch?v=UTmEuqjVYJo%3Fsi%3DO6hl37ziF8fhLUOf

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *