VIDEO – 1 Decembrie 2017 la Iasi

Pe o ploaie mocănească, peste 10.000 de ieşeni au urmărit parada militară din faţa Palatului Culturii

Deşi a plouat continuu vineri dimineaţă, asta nu i-a oprit pe ieşeni să participe la manifestările dedicate Zilei Naţionale, care au avut loc în centrul oraşului.
Având steaguri şi însemne naţionale, copiii însoţiţi de părinţi şi bunici au fost cei mai încântaţi de defilarea sutelor de angajaţi ai Ministerului Apărării, cel al Afacerilor Interne sau al Justiţiei, dar şi de maşinilor din dotare. „Abia aştept să văd tancurile“, a spus Denis, care avea desenat un tricolor pe obraz şi care a venit la paradă însoţit de mama sa.

Tot micuţii au fost şi cei care s-au plictisit în timpul discrurilor autorităţilor, mediului academic şi de business, care au durat mai bine de 40 de minute, timp în care cei peste 10.000 de ieşeni prezenţi la ceremonialul dedicat zilei de 1 Decembrie au stat în ploaie, în aşeteptarea paradei militare.
Manifestările de 1 Decembrie contină la Iaşi. De la ora 16.30, pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa sediului Primăriei Municipiului Iaşi, este anunţat un moment artistic de Crăciun. De la 17.00 va fi aprins iuluminatul festiv de sărbători, iar de la 17.15 este programată retragerea cu torţe pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ştefan cel Mare – Palatul Culturii. De la 17.30, în Piaţa Palatului Culturii va avea loc aprinderea luminilor pe Drapelul Naţional arborat pe Palatul Culturii.
Video-Parada militara la Iasi – 1 Decembrie 2017 – Ziua Nationala a Romaniei

Video-Aprinderea iluminatului festiv – 1 Decembrie 2017 – Ziua Nationala a Romaniei

Video-Retragerea cu torte a Lupilor Negri – 1 Decembrie 2017 – Ziua Nationala a Romaniei

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *