La scurt timp după votul din Parlament, Iulia Scântei, senator PNL de Iași, triumfa la TV, mândră că a pus umărul la eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați @ În urmă cu peste doi ani, în decembrie 2017, Iulia Scântei a depus un amendament la aceeași lege pentru ca „notarii de stat” din epoca comunistă să poată beneficia alături de judecători de pensii speciale @ Comisia lui Florin Iordache și Eugen Nicolicea a admis inițial amendamentul, fiind însă ulterior respins până la votul final @ În plus, votul privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați are șanse reale să fie desființat din nou de Curtea Constituțională, după cum au recunoscut mai mulți parlamentari @ Există două decizii ale CCR, 20 din 2000 și 873 din 2010, care spun că pensiile de serviciu ale magistratilor nu pot fi eliminate
Zilele trecute a votat pentru eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați, iar în decembrie 2017 înainta un amendament la aceeași lege privind privind statutul judecătorilor și procurorilor prin care propunea ca notarii care au profesat în timpul comunismului să poată beneficia de aceleași pensii de serviciu. Este vorba de Iulia Scântei, senator PNL de Iași.
Amendamentul a fost depus la „Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei”, unde Iulia Scântei avea calitatea de membru. Această comisie, din care făcea parte și Eugen Nicolicea a fost condusă de către Florin Iordache, ambii „secunzi” de încredere al fostului președinte PSD Liviu Dragnea. Cele mai multe dintre amendamentele depuse de către parlamentarii PNL și USR au fost respinse de comisia în care PSD și ALDE avea majoritate, însă cel al liberalei Iulia Scântei a fost votat ca prin minune.
Solidaritate de breaslă: amendament pentru foștii notari de stat
Conform raportului comisiei, înaintat Parlamentului pe 18 decembrie 2017, la aliniatul 5 al articolului 82 al Legii 303/2004, Iulia Scântei a propus schimbarea paragrafului prin introducerea sintagmei „notar de stat”, alături de alte categorii profesionale care urmau să beneficieze de pensie de serviciu.
„Aliniatul 5 la articolului 82 se modifică și va avea următorul cuprins: (5) persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) în funcția de judecător, procurer, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridical asimilată judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar, NOTAR DE STAT, sau consilier de conturi de la secția juristicțională a Curții de Conturi se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au altă ocupație”, se arată în articolul amendat de Iulia Scântei prin introducerea sintagmei de NOTAR DE STAT.
Scântei: „Amendamentul nu a fost aprobat”
„Amendamentul nu a fost aprobat și se referea doar la notari de stat și nu era vorba de pensii speciale, ci doar la recunoașterea vechimii. Mai sunt doar 12 persoane în viață vizate de această propunere”, a declarant Iulia Scântei.
Pe de altă parte, specialiștii în drept și chiar parte dintre parlamentarii care au votat eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați au anticipat că, odată sesizată, Curtea Constituțională va respinge din nou această propunere. Există două decizii ale CCR, 20 din 2000 și 873 din 2010, care spun că pensiile de serviciu ale magistraților nu pot fi eliminate.
Altfel spus, am asistat la un spectacol pus în scenă de către PNL și PSD care și-au dat mâna pentru un singur scop: prostirea electoratului.
sursa text : 7iasi.ro
DREPT LA REPLICA A SENATORULUI IULIA SCANTEI:
În urma articolului publicat pe site-ul iasi1.ro, în ziua de 03.02.2020, sub titlul „Liberala Iulia Scantei a vrut pensii speciale pentru notarii regimului comunist” (http://www.iasi1.ro/video-liberala-iulia-scantei-a-vrut-pensii-speciale-pentru-notarii-regimului-comunist/), în calitate de Senator PNL solicit redacției iasi1.ro si autorului articolului sus mentionat , rectificarea articolului publicat precum si publicarea prezentului drept la replică:
În calitate de senator PNL – membru al Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei (in continuare denumită Comisia specială), am participat activ alături de colegii mei deputati si senatori PNL, la lucrările acestei comisii.
Modul in care autorul articolului de mai sus relatează însă participarea mea in dezbaterea proiectului de lege nr. PLX 418/2017 privind modificarea Legii nr.303/2004 este unul bazat pe neadevăruri, pe documente de lucru ale Comisiei susceptibile de fals, scopul urmărit fiind acela de a defăima imaginea publică a subsemnatei.
În concret, autorul articolului evidentiază numele meu pe un document pretins oficial al Comisiei speciale, ca initiator al unui amendament privitor la recunoasterea vechimii celor care au activat în funcția de notar de stat pentru acordarea beneficiului corespunzator acelei perioade sub forma unei pensii de serviciu.
Raportul Comisiei speciale asupra proiectului de lege a fost intentionat falsificat pentru a fi introdus numele meu prin sintagma încercuită “Autor:senator PNL Iulia Scântei“ . În realitate, conform Raportului final publicat pe site-ul Camerei Deputatilor – (a se vedea aici Raportul public al Comisiei speciale, publicat la 4 decembrie 2017 – http://www.cdep.ro/comisii/suasl_justitie/pdf/2017/rp418;2.pdf), rezultă că acest amendament nu a avut un autor unic, ci a fost un amendament sustinut colectiv de mai multi membri ai Comisiei speciale, fiind însușit de partidele politice reprezentate în Comisie, respectiv de PNL si PSD în cadrul dezbaterii (atasat paginile 160, 161 si 162 din Raportul publicat). Parlamentarii PNL membri ai Comisiei, inclusiv subsemnata, nu au votat la finalul dezbaterilor, nici Raportul Comisiei speciale si nici proiectul de lege in plenul celor două camere.
Mai mult, verificând documentele de lucru ale Comisiei din perioada noiembrie – decembrie 2017, cu referire la amendamentul privitor la notarii de stat, rezultă cu certitudine atât cine sunt autorii propunerilor de echivalare a vechimii în muncă pentru foșții notari de stat, precum și intervenția mea pentru corectarea textelor propuse de alti membri ai comisiei în scopul limitării efectelor juridice negative.
Redau mai jos succesiunea dezbaterilor si a votului final pentru a lămuri neadevărurile publicate in articolul sus mentionat :
în sedinta Comisiei din data de 24 noiembrie 2017, parlamentarii ALDE au propus primul amendament de recunoastere a vechimii în funcția de notar de stat în calcularea vechimii magistratilor, beneficiari ai pensiei de serviciu (textul propus de ALDE la art. 82 alin. (2) din lege a fost: “La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul de la Curtea Constituțională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat funcția de ministru al justitiei, în condițiile prevăzute de articolul 621, profesia de avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult”).
în sedinta Comisiei din data de 2 decembrie 2017, s-a propus un amendament însușit de PNL si PSD pentru recunoasterea în mod similar a vechimii fostilor notari de stat, care si-au desfasurat activitatea pe langă instantele judecatoresti, ca vechime necesară pentru a beneficia de pensie de serviciu exclusiv raportat si limitat la perioada lucrata în fostele Notariate de Stat.
La finalul dezbaterii proiectului Plx 418, în sedinta din data de 4 decembrie 2017, toti parlamentarii PNL membri ai Comisiei speciale, deci inclusiv subsemnata, am votat IMPOTRIVA Raportului final asupra proiectului Plx 418, fapt verificabil în stenogramele de sedintă.
În sedinta de plen a Camerei Deputatilor din 11 decembrie 2017, toți deputatii PNL au votat IMPOTRIVA Raportului final al Comisiei speciale si a proiectului de lege;
In continuarea procedurii de legiferare la Senat, în sedinta Comisiei speciale din data de 18 decembrie 2017, nu am propus niciun amendament ci din contra, am solicitat Comisiei speciale, corectarea amendamentului propus anterior sub aspectul restrângerii efectelor acestuia : am solicitat în scris citez :”să limitam beneficiul altor drepturi de asigurari sociale si sa le impunem fostilor notari de stat, conditii de vechime similare magistratilor ca să nu beneficieze altfel de pensie de serviciu ”.
În mod similar si consecventi deciziei politice a PNL, cu prilejul votului final de la Senat, senatorii PNL au votat ÎMPOTRIVA Raportului final si a proiectului de lege, în sedinta plenului din 19.12.2017.
Ulterior, urmare a sesizării de neconstitutionalitate la CCR, textul amendamentului care privea recunoasterea vechimii fostilor notari de stat si beneficiul pensiei de serviciu raportat la acea vechime, a fost declarat neconstitutional, iar Legea nr. 303/2004 în vigoare după modificarile aduse prin Legea nr. 242/2018, nu contine aceasta reglementare.
Având în vedere realitatea procesului de legiferare, evidențiat în stenograme si in documentele de lucru ale Comisiei, precum si în Raportul final adoptat de Comisie, articolul publicat de iasi1.ro nu corespunde adevărului si urmăreste doar defăimarea subsemnatei.
Întrucât articolul dumneavoastra este de natură să dezinformeze cititorii şi să creeze o imagine falsă raportata la activitatea mea de Senator si de membru al Comisiei speciale, vă solicit urmatoarele:
Rectificarea în articolul de pe site-ul IASI1.ro a faptului că nu sunt inițiatorul amendamentului la care ați făcut referire si publicarea extrasului din Raportul oficial al Comisiei (pag 160, 161 si 162) pentru a evidenția inițiatorii amendamentului.
Publicarea prezentului drept la replică în integralitatea sa pe home-page-ul site-ului dumneavoastră pentru ca cititorii dumneavoastră să fie corect informați.
În cazul în care nu veți da curs solicitărilor de mai sus, îmi rezerv dreptul de a utiliza mijloacele legale necesare respectării drepturilor garantate expres prin art. 30 alin. (6) din Constitutia României, republicata.
SENATOR PNL Iulia SCÂNTEI
Facebook Comments