VIDEO – MIHAI CHIRICA IL URECHESTE PE MARICEL POPA

O delegație din Austria a vizitat zilele acestea Municipiul Iași. Grupul a fost format din dr. Harald Troch, parlamentar social-democrat, Waldemar Chmiel, reprezentant al Parlamentului Austriei, și Laura Hant, președintele Asociației „Mihai Eminescu” din Viena.

Miercuri, 25 aprilie, delegație din Austria a avut o întrevedere cu primarul Mihai Chirica, dupa intrevedere primarul Mihai Chirica impreuna cu delegatia din Austria au sustinut o conferinta de presa.
„Este o perioadă fastă și foarte intensă în ceea ce privește relațiile internaționale ale Municipiului Iași. Avem numeroase vizite la nivel înalt, relații tot mai strânse cu diaspora și, de asemenea, ne pregătim să organizăm o serie de deplasări în străinătate care să îmbogățească seria de orașe cu care Iașul este înfrățit. Domniile lor vor rămâne în Moldova aproape o săptămână și sperăm că această vizită va fi un bun prilej întărirea relațiilor cu diaspora românească din Austria, pentru schimburi culturale cu capitala Austriei, pentru a încerca să identificăm noi oportunități de investiții și poate pentru a învăța unele lecții politice. Vom continua să transferăm cultură și imagine românească ieșeană către Viena și pe parcursul Festivalului Internațional al Educației. Unul din evenimentele din cadrul Festivalului va avea loc în capitala Austriei, pentru că avem o comunitate importantă de români acolo”, a declarat primarul Mihai Chirica astăzi, într-o conferință de presă.

Parlamentarul austriac a susținut o conferință la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, dar a reușit și să viziteze principalele atracții ale Iașului.
„Al doilea oraș ca mărime al României este un oraș verde și care protejează cu adevărat moștenirea culturală, care este foarte bogată. Evident, mă uit din punct de vedere politic și pot spune că ceea ce am văzut aici mă face să fiu optimist în legătură cu dezvoltarea României. Ideea de bază a vizitei noastre aici este de a construi poduri, legături, între Austria și România, un factor important în stabilirea acestor legături fiind comunitatea de români, mai ales cea din Viena. Uniunea Europeană se află într-o situație nouă și poate dificilă și, de aceea, acest tip de dialog este foarte important”, a afirmat Harald Troch.

Cuvinte foarte frumoase despre Municipiul Iași și proiectele desfășurate de municipalitate în legătură cu diaspora românească a avut și președintele Asociației „Mihai Eminescu” din Viena.

„Mă bucur foarte mult că asociația pe care o reprezint poate fi puntea de legătură între Viena și Iași. În urmă cu patru ani domnul parlamentar Harald Troch și primarul Vienei ne-au susținut și ajutat foarte mult pentru a amplasa bustul lui Mihai Eminescu în fața bisericii ortodoxe din sectorul 11 din Viena. Mă bucur că pot să duc mai departe distincția pe care am primit-o anul trecut de Ambasador Cultural al Iașului, simt că pot să fac ceva și mă bucur foarte mult pentru că sufletul și gândul îmi sunt acasă”, a spus Laura Hant.

Dupa conferinta de presa primarului Mihai Chirica i sa cerut să comenteze „Cei de la PSD au spus că motivul pentru care sunt foarte puține clădiri cu risc seismic din Iași care vor fi reabilitate este faptul că a încetat colaborarea dintre primar și Consiliul Județean.” și el , n.r. Mihai Chirica, a comentat spunând „Cei din C.J. au un coleg , consilier județean, ineficient care ocupă postul de președinte în momentul de față, temporar probabil, și care nu face decât să încurce apele peste tot. Încurcă Aeroportul , încurcă reabilitarea clădirilor cu risc seismic, se încurcă pe el , încurcă și pe alții și mai și comentează. ”.

Anul trecut primarul Mihai Chirica a participat la Viena la o serie de manifestări culturale prin care a fost marcată perioada de studenţie petrecută de poetul Mihai Eminescu în capitala Austriei. Manifestările de la Viena au debutat pe 20 octombrie, la Cafe Restaurant Vienne, cu lansarea volumului „Eminescu – Itinerar vienez”, de Dan Toma Dulciu, şi o expoziție de artă plastică – „Pe urmele lui Eminescu”, a pictorului ieșean Mihai Coțovan. Pe 21 octombrie, în Stadtpark din Viena a fost organizată o ceremonie specială, în cadrul căreia a fost plantat un puiet recoltat din Teiul lui Eminescu aflat în parcul Copou din Iaşi. Arborele a fost sădit lângă statuia lui Mihai Eminescu, prilej cu care a fost dezvelită o placă pentru a marca acest eveniment.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *