VIDEO – PROSTIA IN IASI POARTA DE DECOR MASCA DE PROTECTIE

Alexandru Rafila: „Simpla agățare a măștii pe față nu este o barieră eficientă” Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, spune că masca trebuie purtată un timp limitat, nu trebuie să punem mâna pe partea frontală și trebuie să acopere perfect fața. Altfel, nu este deloc un mijloc de protecție, scrie News.ro

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, atrage atenţia asupra faptului că o mască de protecţie purtată incorect poate fi mai degrabă un factor de risc, el spunând că doar purtatul măştii nu este suficient, ci trebuie respectate şi alte măsuri de igienă şi de distanţare. “Dacă utilizăm masca responsabil, nu devine un factor de risc. Depinde cum o folosim. Dacă o păstrăm un timp limitat, de exemplu până se umezeşte, dacă nu punem mâna pe partea frontală a măştii, dacă ea acoperă foarte bine tot timpul gura, într-adevăr, este un factor de protecţie. Dacă o purtăm doar aşa, de decor, şi nu întruneşte aceste condiţii, atunci ea poate fi un factor de risc, pentru că simpla agăţare a măştii pe faţă nu este o barieră eficientă. Şi în plus, în afară de mască, limitarea contactelor cu alte persoane, pe de o parte şi igiena mâinilor, pe de altă parte, trebuie neapărat să însoţească purtarea măştii, nu este vorba doar de o singură măsură, ci de un ansamblu de măsuri şi ele trebuie luate în permanenţă împreună”, a declarat Alexandru Rafila duminică seară, la Digi 24. Rafila afirmă că nu poate spune că în acest moment sistemul de sănătate din România ar fi “periclitat”, pentru că nu sunt multe spitale în situaţia celor devenite focare de COVID-19. 

“Dacă reuşim să facem cât mai rapid şi o testare a personalului medical simptomatic şi a tuturor pacienţilor care au sindroame respiratorii şi să reuşim să avem acele echipamente care pot fi folosite cu foarte mare eficacitate în spitale, probabil că o să putem să avem un control mai bun al situaţiei, alături de îmbunătăţirea în ceea ce priveşte echipamentul de protecţie (…) şi întărirea regulilor de distanţare în timpul serviciului”, a precizat Alexandru Rafila.

sursa text & foto : libertatea.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *