MIHAI CHIRICA : ” PE 10 AUGUST A FOST TENTATIVA DE LOVITURA LA CAP „

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD, Liviu Dragnea, consideră că evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei, pe care le-a urmărit la televizor, au fost „o tentativă de lovitură de stat” menită să dea jos Guvernul „prin violenţă”.

„Eu am văzut o tentativă de lovitură de stat eşuată. Asta am văzut eu. Asta se dorea. Asta se vorbea pe reţelele de socializare. (…) Asta se vorbea, ajungeau la mine foarte multe ziceri ale unora, vorbeau ‘domne, staţi, n-o să mai fie legile justiţiei, că gata, s-a organizat, va fi o răzmeriţă, se dă Guvernul jos şi luăm noi puterea’. Şi s-a văzut. Adică ceea ce a făcut Iohannis cu acel mesaj, acea postare pe Facebook, iresponsabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acţionat conform legii, conform regulamentelor lor, mult mai slab decât acţionează jandarmii şi forţele de ordine în alte ţări din UE sau din SUA, şi tu să inciţi în continuare la violenţe, exact în minutele în care acea fată-jandarm mai avea puţin şi era linşată efectiv acolo de nişte brute, de nişte animale. Toţi cei care dădeau cu pumnii, cu picioarele în acea fată, ăia erau oameni? Ăia erau protestatari paşnici? Acolo era vorba de intervenţia nejustificat de mare a Jandarmeriei? Tot ce au început Orban, Gorghiu şi alţii de la PNL şi USR să ţipe ulterior, ‘să se ancheteze jandarmii!’ – nu a zis unul nimic despre faptul că au dat foc. Se vedea la televizor. (…) A fost o organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Asta am văzut. Şi sunt convins că asta a fost. O tentativă de lovitură de stat, de a da jos Guvernul prin violenţă, pentru a duce la capăt dorinţa lui Iohannis”, a afirmat Dragnea la Antena 3.

Referitor la declaratia lui Dragnea, Mihai Chirica a spus:
” Este o tentativa de lovitura la cap, din pacate nu e doar o tentativa . Se pare ca , chiar s-a intamplat candva lucrul acesta si consecinta o resimtim cu totii astazi. ”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *