Alianța pentru Unirea Românilor a lansat un program de guvernare pentru România, proiect în 15 puncte, prin care formațiunea atinge cele mai importante aspect legate de viziunea de dezvoltare a țării.
Proiectul ”Reconstruim România” cuprinde și un program pe sănătate, obiectiv care a fost până acum stigmatizat de guvernele anterioare.
Armin Constantin Jalbă, candidat din partea Alianței pentru Unirea Românilor la Camera Deputaților, arată care sunt pașii ce trebuie urmați pentru ca sistemul medical din România să fie unul la cele mai înalte standard, un sistem dedicate întru totul românilor.
”Experiența politică dobândită pe parcursul anilor, dublată de activism civic, îmi dă curajul să lupt pentru Mișcarea de Renaștere Națională, alături de Patriotul George Simion, pentru o Românie demnă și prosperă, iar Sănătatea să nu mai fie considerată „Cenușăreasa” ministerelor. În calitate de viitor demnitar, voi face demersuri legislative pentru construirea de spitale județene prin programul „ANA ASLAN”, depolitizarea sistemului medical, relansarea și sprijinirea cercetării medicale la Institutul Cantacuzino și construirea de noi policlinici (dispensare) în fiecare localitate cu aproximativ 25.000 de locuitori”, susține Armin Jalbă, candidat AUR Iași la Camera Deputaților.
Candidatul AUR menționează și despre un sprijin acordat tinerilor medici.
„Voi susține scoaterea la concurs a posturilor vacante, pentru tinerii medici, doar prin Concursul Național de Rezidențiat. Ne dorim meritocrație în sistemul medical și să stopăm, în felul acesta, exodul elitei intelectuale în Occident. Voi susține dreptul de a profesa ca medic generalist, pentru toți licențiații în medicină, prin contractarea CNAS”, a mai spus Armin Jalbă.
De asemenea, acesta a prezentat și câteva obiective legate de susținea mediului medical din zona Târgu Frumos, județul Iași.
”În plan local, doresc dezvoltarea spitalului orășenesc Târgu Frumos, prin redeschiderea secțiilor de Chirurgie, Pediatrie, Pneumoftiziologie și înființarea unui Centru de Imagistică medicală dotat cu Computer Tomograf”, a mai spus Armin Jalbă, candidat AUR la Camera Deputaților.
Publicat la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, cod mandatar financiar CMF 11240014
Facebook Comments