Sedinta extraordinara de astazi a Consiliului Local al municipiului Iasi a avut pe ordinea de zi si alegerea celor doi viceprimari. Din partea Partidului National Liberal a fost nominalizat consilierul local Daniel Juravle, a doua propunere fiind facuta de primarul municipiului Iasi, aceasta fiind consilierul USR+ care a votat proiectul de buget al municipiului Iasi, “tradatorul” (asa cum fost numit el de colegi) Cezar Baciu.
Consilierii locali ai USR+ Iasi s-au delimitat de propunerea facuta de primarul municipiului Iasi si au declarat ca nu vor sustine alegerea lui Cezar Baciu in functia de viceprimar, si au infierat cu “manie proletara” victoria marunta (asa cum a numit-o consilierul local a carui familie a pus la dispozitie un sediu de campanie celor de la USR+) a celor de la PNL
Consilierii locali din partea PSD au refuzat sa faca o nominalizare pentru functia de viceprimar si s-au abtinut de la vot.
In urma numararii si validarii voturilor Daniel Juravle si Cezar Baciu au obtinut fiecare cate 14 voturi, suficiente pentru a fi desemnati viceprimari ai municipiului Iasi.
” Multumim colegilor consilieri locali PNL , USR si PMP care au votat cei doi viceprimari si au deblocat proiectele Iasului.Ne bucuram ca in sfarsit avem management administrativ complet la varful Primariei Iasi. Speram sa purtam proiecte frumoase impreuna cu iesenii si pentru ieseni.” a declarat viceprimarul Daniel Juravle.
” Multumesc tuturor colegilor care m-au sustinut, inclusiv tuturor membrilor Consiliului Local. am sa asigur buna functionalitate si buna implementare a tuturor proiectelor pe care le-am propus impreuna cu colegii mei din USRPLUS si vom lucra pentru buna dezvoltare a orasului si pentru buna functionalitate a acestuia.” a declarat viceprimarul Cezar Baciu.
Facebook Comments