VIDEO – INFIRMIERII AU IESIT IN STRADA : ” Jos impozitarea indemnizatiei de hrana ! ”

Salariaţii de la cel mai mare spital din Moldova se plâng că, potrivit unei informări a Ministerului Finanţelor, tichetele de masă, recent transformate în bani, vor fi impozitate cu 42,5%. Alte informări, venite de la unele direcţii judeţene ale finanţelor din ţară, spun că aceste venituri nu se impozitează. Situaţia neclară i-a scos însă pe angajaţi în stradă.


Câteva zeci de angajaţi ai Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi au protestat ieri în faţa unităţii medicale. Personalul auxiliar, format din îngrijitori şi infirmiere, şi-a arătat nemul­ţumirea faţă de impozitarea banilor pe care îi primesc, de aproximativ jumătate de an, în locul bonurilor de masă. Aceş­tia au cerut să le fie respectate drepturile şi au menţionat că nu au de gând să vină în fiecare zi la muncă ştiind că şi această parte din venit le va fi taxată de către stat.

Manifes­tarea nu a fost organizată de către sindicaliştii „Sanitas“, dar, contactat de reporterii „Ziarului de Iaşi“, şeful „Sanitas“ Iaşi, Iulian Co­zianu, spune că, deşi e dreptul colegilor săi să-şi ceară drepturile, problema aceasta este una naţională şi nu poate fi soluţionată de către managerul instituţiei, ci de către minister.

Informaţii contradictorii

Salariaţii protestatari spun că Ministerul Finanţelor ar fi trimis o înştiinţare unităţilor medicale, prin care anunţă că indemnizaţia trebuie să fie impozitată asemeni venitului salarial. Şeful „Sanitas“ spune însă că în Codul Fiscal este specificat că hrana şi îmbră­cămintea personalului nu sunt asimilate ca veniturile de natură salarială, astfel că nu ar trebui să fie impozabile. În ceea ce priveşte Spitalul „Sfântul Spiri­don“, cerinţa ministerului nu a fost pusă încă în aplicare, aceasta fiind încă discutată de către manager, după cum men­ţionează Iulian Cozianu, atât cu sindicatele, cât şi cu ministerul, urmând ca luni să fie luată o decizie în acest sens.

„Scuze, dar impozităm“

„Povestea asta a creat o nemulţumire ge­nerală, iar în unele spitale deja a început să se facă calcule. Lucrurile sunt încurcate nu din cauza noastră, ci din cauza Ministerului Finanţelor. Mi­nis­terul a fost contactat pentru a oferi explicaţii, dar, pentru că nu a răs­puns la timp, mai toţi colegii de sindicat din ţară şi din spitale au solicitat un punct de vedere de la sediile ANAF din judeţ. Eu, în mo­mentul de faţă, mă aflu în posesia a două răs­punsuri diferite. Pe de o parte, Ministerul Fi­nanţelor spunea, pe 13 iunie, că indemnizaţia este impozi­tabilă cu 42,5%, pe de altă par­te, ANAF Iaşi, Cluj, Călăraşi, şi nu numai, spun că e hrană, şi nu se impozitează. După ce ministerul a emis acel punct de vedere, cei de la „Sa­nitas“ Vaslui spuneau, de exem­plu, că au primit un alt răspuns de la ANAF, prin care aceştia îşi cer scuze, dar trebuie să impoziteze indemni­zaţia“, a explicat Iulian Co­zia­nu, şef „Sanitas“ Iaşi.

Acesta a mai menţionat că situaţia ar putea fi explicată prin faptul că acest venit care înlocuieşte bonurile de masă a fost numit „indemnizaţie“, deci se consi­deră că ar fi de natură salarială şi se impozitează, deşi este vorba despre acelaşi venit pe care îl primesc şi angajaţii din Ministerul Apărării şi Mi­nisterul de Interne, sub denumirea de „normă de hrană“, dar care datorită denumirii fericite nu este supus impozitului.

sursa text: ziaruldeiasi.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *