Sute de ieșeni au venit astăzi la Cimitirul Evreiesc să îl conducă pe ultimul drum pe liderul Comunității Evreiești, Abraham Ghiltman.
Preşedintele comunităţii evreieşti din Iaşi, Abraham Ghiltman, în vârstă de 85 de ani, a încetat din viaţă în cursul zilei de ieri, acesta urmând să fie înmormântat mâine, de la ora 11. La şedinţa Consiliului Local de joi, 31 octombrie, a fost aprobată o hotarâre prin care i s-a acordat lui Abraham Ghiltam titlul de cetăţean de onoare, în cursul zilei de ieri, primarul arătându-şi regretul pentru dispariţia liderului comunităţii evreieşti din Iaşi. „Am aflat cu profundă părere de rău de plecarea dintre noi a domnului Abraham Ghiltman, preşedintele filialei Iaşi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi. Ne-a părăsit un om care a strâns în sufletul său toată durerea anilor în care prietenii şi vecinii noştri evrei au fost supuşi celor mai crunte suferinţe din partea unor criminali ai umanităţii. Abraham Ghiltman a transformat această durere într-o imensă dragoste de oameni, cultivând toleranţa şi buna prietenie între toţi cei care, dincolo de orice confesiune religiosă, trăim, sperăm, visăm, suferim sub acelaşi cer şi acelaşi soare. Abraham Ghiltman ne-a învăţat că din cel mai adânc întuneric se poate înfiripa cea mai puternică rază de lumină, cea care ne călăuzeşte şi ne strânge împreună pe drumul spre viaţă“, a menţionat Mihai Chirica. Abraham Ghiltman se afla de mai multă vreme sub suprevhegerea medicilor, suferind de mai multe afecţiuni agravate şi de vârsta înaintată. În decursul activităţii sale, a susţinut organizarea Marşului vieţii, manifestare care comemorează anual victimele Pogromului de la Iaşi. De asemenea, Abraham Ghiltman a realizat numeroase demersuri pentru recuperarea indentităţii religioase a evreilor din Iaşi, a fost unul dintre principalii susţinători ai reinaugurării Sinagogii Mari, cel mai vechi lăcaş de cult mozaic din România, s-a implicat direct în acţiunile de reabilitare a Porţii Cimitirului Evreiesc din Iaşi şi a fost una dintre persoanele care au sprijinit proiectul de includere a Cimitirului Evreiesc în categoria monumetelor istorice. De asemenea, împreună cu Tamar Samash, fost ambasador al Israelului în România, în decursul activităţii sale a participat activ la ridicarea mai multor monumente şi însemene menite să rememoreze istoria comunităţii evreieşti de la Iaşi, şi nu numai.
Născut pe 4 ianuarie 1934 la Iaşi, Abraham Ghiltman este unul dintre supravieţuitorii Pogromului din 27 – 29 iunie 1941. De altfel, în calitatea sa de preşedinte al Comunităţii Evreieşti din Iaşi, Abraham Ghiltman a avut un rol major în asumarea de către comunitatea ieşeană a Pogromului din 27 – 29 iunie 1941 , una dintre cele mai negre pagini din istoria oraşului. Abraham Ghiltman a fost absolvent al Facultăţii de Electrotehnică – Secţia Electromecanică a Institutului Politehnic din Iași – promoția 1958. De-a lungul carierei a lucrat ca inginer și șef de secție la Institutul de Construcții Siderurgice Hunedoara și la Întreprinderea ”Moldova Tricotaje”. În cadrul Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic a ocupat funcțiile de secretar al Comunității Evreilor din Iași (2008 – 2010), președinte al Comunității Evreilor din Iași (2010 – 2019), membru al Consiliului de Conducere al federației (2010 – 2011) și membru al Comitetului Director al federației (2013 – 2019). În anul 2015 a fost numit vicepreședinte al Fundației Culturale Filderman. Dintre distincțiile primite amintim: Medalia de Onoare a FCER – CM pentru devotament și activitate comunitară a evreilor din România, Medalia Wilhelm Filderman, Medalia ”150 de ani de la înființarea Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași”, Diploma de Excelență acordată de Primăria Municipiului Iași. La şedinţa din 31 octombrie 2019, consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi lui Abraham Ghiltman, pentru contribuţia adusă în promovarea în ţară şi peste hotare a imaginii Iaşului şi a consolidării relaţiilor dintre municipiul Iaşi şi statul Israel. De altfel, ca preşedinte al Comunităţii Evreieşti din Iaşi, Abraham Ghiltman a întreprins numeroase demersuri pentru legarea de noi punţi de prietenie şi respect între comunitatea locală şi românii din Israel, având ca efect dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi sprijin reciproc între municipiul Iaşi şi reprezentanţii mediilor de afaceri, cultural şi academic din Ţara Sfântă. Nu în ultimul rând, Abraham Ghiltman a fost alături de municipalitatea ieşeană în demersurile acesteia de recuperare a identităţii religioase a evreilor, prin reinaugurarea, la 3 decembrie 2018, a Sinagogii Mari din Iaşi, cel mai vechi lăcaş de cult mozaic din România, precum şi prin acţiunea de relocare şi reabilitare a Porţii Cimitirului Evreiesc din Iaşi. Abraham Ghiltman s-a stins din viaţă duminică, 3 noiembrie, la vârsta de 85 de ani.
Facebook Comments