Nerespectarea procedurilor administrative a făcut ca numărul proiectelor de hotărâre discutate şi aprobate ieri de consilierii judeţeni să fie de numai 32 din 51 propuse iniţial. Cu toate acestea, întrunirea condusă de vicele Romeo Olteanu a fost relaxată, presărată cu glume şi declaraţii ironice.
De la 51 de proiecte anunţate iniţial, în dimineaţa şedinţei lunare a consilierilor judeţeni mai rămăseseră doar 10 pe ordinea de zi. Explicaţia a fost simplă: membrii opoziţiei (PNL şi PMP) au „făcut legea“ în preziua întrunirii plenului CJ, când s-au reunit în comisiile de specialitate ca să discute proiectele de hotărâre. Marţi, au fost 14 consilieri din opoziţie şi doar 13 de la PSD-ALDE. Primul grup a contestat faptul că iniţiativele au fost prezentate abia luni, şi nu vinerea trecută, în ziua convocării şedinţei, astfel că le-au respins pe toate cele noi, aduse pe ultima sută de metri. Din acest motiv, şedinţa de ieri a început cu şapte proiecte, la care s-au adăugat alte trei legate de finanţele judeţului.
Cum era de aşteptat, mini-şedinţa a debutat cu discuţii argumentate pe tema procedurii administrative de întocmire şi prezentare a proiectelor de hotărâre. Odată învăţămintele trase, – cel puţin teoretic, pentru că majoritatea decide întotdeauna -, s-a trecut la votarea celor zece proiecte. La acestea s-au adăugat ulterior încă 14, care vizau în marea lor majoritate finanţarea unor proiecte culturale.
Apoi, cu toţii au fost de acord să fie convocată o şedinţă de îndată, pentru alte câteva propuneri de pe lista iniţială. Vicepreşedintele Romeo Olteanu, care a condus şedinţa în lipsa lui Maricel Popa (aflat la Tulcea, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a POR 2014-2020), a încheiat şedinţa ordinară şi a deschis-o pe cea de îndată.
Opt proiecte s-au aflat pe această nouă ordine de zi. Printre ele, atribuirea a două funcţii de conducere pentru două instituţii din subordinea Consiliului Judeţean.
sursa text: ziaruldeiasi.ro
Facebook Comments